Vointa, nivel de autoorganizare si autoreglaj superior

Capacitate si proces psihic de conducere a activitatii sub toate aspectele ei; sistem de autoreglaj superior intrucat este efectuat precumpanitor prin cel de-al doilea sistem de semnalizare si implica deliberare, scop si plan elaborat constient, organizare a fortelor proprii prin stapanirea unora si mobilizarea si angajarea convergent finalista a altora. Paul Popescu Neveanu

Efortul voluntar exprimă caracteristica specifică cea mai importantă a voinţei prin care se deosebeşte de toate celelalte procese psihice. Constă într-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emoţionale prin intermediul mecanismelor verbale. Din punct de vedere neurofuncţional, efortul voluntar reprezintă o organizare a activităţii nervoase în jurul unui centru dominant care exprimă, în plan psihic, scopul acţiunii. Efortul voluntar este trăit de persoana ca o stare de tensiune, de încordare internă, de mobilizare a tuturor resurselor în vederea depăşirii obstacolului. Intensitatea efortului voluntar, specificitatea mecanismelor psihice mobilizate şi desfăşurate, reflectă particularităţile obstacolului.

Intensitatea efortului voluntar şi specificitatea mecanismelor puse in acţiune reflectă obstacolul care apare in calea realizării scopurilor. Desfăşurarea unei activităţi (cum ar fi lipsa de interes pentru acea activitate), ce reprezintă o confruntare intre posibilităţile omului şi condiţiile care poate fi un obstacol mic pentru o persoană şi unul dificil pentru alta. Una şi aceeaşi problemă de matematică necesită un efort minim  pentru un specialist şi o încordare mare pentru elevul care abia şi-a însuşit metodele necesare pentru rezolvarea ei. Dar după consolidarea cunoştinţelor şi dezvoltarea capacităţilor rezolutive, obstacolul implicat in acel tip de problemă se diminuează, deci elevul stăpâneşte din ce in ce mai bine activitatea, o conduce operativ şi eficient.

În acţiunile voluntare, complexe sau de durată pot fi cu uşurinţă desprinse anumite momente sau faze în care reglajul voluntar se confruntă cu un anumit specific şi în mod diferit.

Prima fază a acţiunilor voluntare constă în actualizarea unor motive care generează anumite scopuri şi orientarea preliminară spre ele. În primul moment al acestei faze, reglajul voluntar este abia la început şi se manifestă doar ca orientare făcută pe baza legăturii dintre motiv şi scop. Însă numai atât nu-i suficient pentru o acţiune voluntară. Dacă de parcurge doar acest moment se rămâne numai la o dorinţă. Trebuie să apară apoi şi intenţia de a realiza acel scop, care este, de obicei, formulată verbal, prin mecanismele limbajului interior şi care este susţinută de cercetarea modalităţilor concrete de desfăşurare a acţiunilor. Un al treilea moment, după formularea intenţiei, se construieşte planul mintal al rezolvării acţiunii. În acţiunile simple, acest al treilea moment poate fi urmat de execuţia efectivă.

A doua fază a acţiunilor voluntare este lupta motivelor, generată de apariţia mai multor motive şi aferente lor, mai multe scopuri. Unele pot fi atrăgătoare pentru că realizarea lor aduce satisfacţii imediate, dar de fapt nu sunt prea valoroase pentru persoană. Altele sunt mai puţin tentante, prin rezultatele lor imediate, dar sunt importante pentru viitor. În aceste condiţii, reglajul voluntar se manifestă, cu precădere, ca deliberare în vederea alegerii. Deliberarea implică efort suplimentar de cunoaştere a condiţiilor de împlinire a motivelor, de analiză conştientă a urmărilor lor, de evaluare a acestora.

A treia fază este luarea hotărârii, care reprezintă urmarea unei decizii. Aceasta înseamnă alegerea unui motiv şi scop şi inhibarea, amânarea celorlalte, pe această bază putându-se asigura concentrarea energiei psihonervoase în vederea realizării scopului. Momentul deciziei poate fi uneori, dramatic pentru ca omul nu prelucrează doar informaţia, ci el trăieşte efectiv situaţiile implicate in satisfacerea unora şi nesatisfacerea altora. Pe de altă parte, el se simte răspunzător faţă de sine, de rezultatele unei activităţi cu sens personal şi faţă de alţii pentru cele de interes general. În aceste condiţii, lupta motivelor este şi mai dramatică şi poate fi mult prelungită în timp. Prin urmare, ea necesită un efort voluntar susţinut cu atât mai mult cu cât in actul deciziei sunt implicate şi trăsături de personalitate,  cum ar fi: nivelul de aspiraţii, particularităţile temperamentale, dorinţa de a avea succes şi teama de eşec, sistem propriu de valori.

A patra fază este executarea hotărârii luate. Ea înseamnă realizarea efectivă a planului şi atingerea reală a scopului. Acum omul foloseşte o serie de mijloace materiale şi mintale, cum sunt cunoştinţele, deprinderile, priceperile. Desfăşurarea secvenţială a acţiunii este controlată prin confruntarea permanentă cu planul mintal şi cu condiţiile practice de desfăşurare, realizându-se şi modificări ale planului, dacă împrejurările o cer. Pentru activităţile simple, execuţia urmează imediat hotărârii. Pentru cele complexe, poate apărea un moment de pregătire intre hotărâre şi execuţie. Este vorba atât de pregătirea unor mijloace materiale, cât şi de pregătirea omului in sensul însuşirii de cunoştinţe, formării de noi deprinderi, dezvoltarea de capacităţi.

Acţiunile complexe şi deosebit de semnificative implică o a cincea fază: verificarea rezultatului obţinut şi formularea unor concluzii valoroase pentru activitatea viitoare

---

Bibliografie:

• Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996.
• Golu, M., Fundamentele psihologiei,Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 2000
• Golu, M., Dicu, A., Introducere In psihologie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972.
• Landau, E., Psihologia creativitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979.
• Margineanu, N., Psihologia persoanei, Cluj, 1944.
• Parot, F. Richele, M., Introducere In psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995.
• Piaget, J., Psihologia inteligentei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1965.
• Popescu-Neveanu, P. Curs de psihologie generala, Tip. Univ. Bucuresti, vol. I, 1976, vol. 11, 1977.
• Rosca, Al. Psihologie generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978.
• Schiopu, U, Verza, E., Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993.
• Zlate, M., Introducere In psihologie, Editura Sansa, Bucuresti, 1996 (ed. a II-a).