|
||||||||||||||||||||||||
Dezvoltarea prescolara
Perioada prescolara este una din etapele de intensa dezvoltare psihica ce are loc sub presiunea structurilor sociale, culturale, prin influentele massmediei si fregmentarea institutiilor prescolare unde copilul ia contact cu cerinte multiple privind autonomia si adaptarea la mediul de viata. Perioada preşcolară (după U. Şchiopu, E.Verza, 1997 pag 127şi Golu, Verza, Zlate 1993 pag. 77) poate fi împărţită în 3 subperioade : preşcolarul mic (3-4 ani), preşcolarul mijlociu (4-5 ani) şi preşcolarul mare (5-6 ani). Jocul rămâne activitatea dominantă a acestei etape dar el începe să se coreleze cu sarcinile de ordin educativ. Preşcolarul mijlociu se adaptează mai uşor mediului din grădiniţă, jocul este mai bazat în acţiuni iar activităţile obligatorii sunt mai solicitante. Cunoştinţele despre mediul înconjurător sunt mult îmbogăţite. Preşcolarul mijlociu manifestă o maximă receptivitate faţă de mediul încojurător fapt ce îi dezvoltã percepţia, care devine un proces orientat, cu sarcini şi modalităţi proprii de realizare. Preşcolarul mare 5-6\7 ani. Activităţile preşcolarului mare sunt din ce în ce mai sistematice deşi activitatea de bază rămâne jocul. Începe pregătirea pentru şcoală. Percepţia transformată în observaţie se exersează şi devine pricepere, limbajul capătă o structură mult sistematizată şi închegată fiind constituit după regulile gramaticale; apar primele forme ale gândirii logice, orientate spre sistematizare şi observarea faptelor particulare; sunt utilizate unele procedee de memorare; atenţia voluntară devine de mai lungă durată. In multe situatii apar diferente de cerinte intre gradinita si familie ceea ce presupune o varietate de conduite si aparitia unor contradictii dintre aceste solicitari care pot stimula dezvoltarea exploziva a comportamentelor, a conduitelor sociale diferentiate, a formari unor strategii diverse de activitati intelective dezvoltandu-se uneori si negativismul infantil dar si o concepere mai profunda, de fond a intregii activitati psihice prin asimilarea treptata a ceea ce este permis si a ceea ce este nepermis, a ceea ce este posibil si a ceeea ce este imposibil, a ceea ce este bun si a ceea ce este rau. Fiecare interactiune dintre un copul si un adult contribuie la educarea acestuia in privinta valorile. Fiecare parinte incearca sa transforme momentele importante si experientele traite impreuna, in lectii de viata pentru copii lor. Modelarea conştiinţei morale se realizează conform lui J. Piaget, în două stadii : stadiul eteronom – al realismului moral sau morala ascultării si stadiul cooperării – al autonomiei morale. In cercetari acestuia sunt surprinse procesele dezvoltarii structurilor cognitive-morale, in stransa lor interrelatie cu proce¬sele afective (sentimentele respectului, simpatiei, datoriei, vinovatiei etc.), toate acestea relationate, la randul lor, cu comportamentul moral. Inspirat de cercetarile lui J. Piaget si al colaboratorilor sai, L. Kohlberg (1964) a elaborat o schema tipologica a dezvoltarii stadiale a judecatilor morale, elaborand o noua teorie care conţine trei niveluri distincte : preconvenţional, convenţional, postconvenţional. O metodă de a ajuta oamenii să-şi dezvolte gândirea morală este ascultarea punctelor de vedere ale altor persoane, care se află într-o etapă superioară de dezvoltare morală. Grădiniţa, ca mediu socializator lărgit, oferă o amplificare a sistemului relaţional al copilului. Aici copilul îşi îmbogăţeşte şi diversifică relaţiile sociale, trăieşte noi experienţe sociale cu alţi adulţi, precum şi cu copii de aproximativ aceeaşi vârstă cu el. În cadrul acestor grupuri copilul acceptă regulile şi consemnele pe care le trăieşte ca mai puţin frustrante şi coercitive. |
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|