|
|||||||||||||
Stadiul anal al dezvoltarii, in analiza freudiana
Pentru copii între un an şi trei ani, nouă raporturi din zece cu adulţii sunt hrănirea şi deprindere curăţeniei sfincterelor.Al doilea an de viaţă al copilului, fără a detrona complet zona erogenă bucală, va da importanţă zonei anale. Aceasta s-a trezit de mai mult timp şi dacă urmărim pe micuţi vom remarca plăcerea nedisimulată pe care le-o provoacă eliberarea spontană a sfincterelor.Copilul a căpătat o mai mare dezvoltare neuro-musculară: libidoul care provoca suptul ludic din stadiul oral va provoca acum retenţia ludică a fecalelor sau a urinei ( care se va prelungi uneori mult în copilărie şi care se regăseşte la anumiţi adulţi). Aceasta poate fi prima descoperire a plăcerii auto-erotice masochiste, care este una din comportamentele normale ale sexualităţii. Curăţenia ulterioară excreţiei este făcută de mamă. Dacă este mulţumită de copil, toaleta se face într-o atmosferă plăcută; dacă copilul şi-a murdărit scutecele, dimpotrivă este certat şi plânge. Cum însă, datorită satisfcerii fiziologice a plăcerilor în zona erogenă respectivă, toaleta este oricum plăcută, sentimentele contradicorii se asociază cu prezenţa mamei, este prima descoperire a unei situaţii ambivalente.Prin dobândirea disciplinei sfincterelor copilul descoperă astfel noţiunea puterii sale, pe aceea a posesiunii: materii fecale, pe care le elimină sau nu. Putere de a-şi provoca singur plăcere influenţând tranzitul intestinal, putere afectivă asupra mamei pe care o poate recompensa sau nu. Şi acest cadou pe care i-l face va fi asimilat tuturor cadourilor care se fac, bani, obiecte oarecare ce devin preţioase prin simplul fapt că sunt oferite, până la copilul, frăţiorul sau surioara pe care mama, în închipuirea copiilor îi face pe anus după ce a mâncat un aliment fermecat. Avem de-a face cu descoperirea plăcerii sadice. A-şi face nevoile la ore fixe, uneori chiar cu greu, a nu aştepta nevoia imperioasă şi spontană, a nu se distra în a le reţine, constituie, în concepţia copilului o renunţare. Interdicţia de a se juca apoi cu ele în numele unui dezgust afectat de adult ( chiar când acesta nu-l resimte) provoacă o nouă renunţare. Copilul însă nu renunţă la plăcere decît pentru o alta; aici, imitarea adultului iubit. Identificarea, mecanism deja cunoscut în stadiul oral, este una din plăcerile sale. Atunci, în loc să se joace cu excrementele sale, se va adânci în construirea de cozonaci de nisip şi se va bălăci în murdărie, apă, noroi; şi din cauza acestei deplasări inconştiente atitudinea mai mult su mai puţin severă a părinţilor în faţa curăţeniei, nu numai sfincteriene ci şi generale, va favoriza sau va împiedica dezvoltarea copilului şi adptarea lui la viaţa socială cu naturaleţe şi îndemânare. De stadiul anal se leagă formarea unor trăsături de caracter de tipul conştiinciozităţii, sobrietăţii, spiritului de ordine, hărniciei, seriozităţii şi a spiritului ştiinţific la cei cărora le-a plăcut să se conformeze noilor cerinţe ce li se formulau; în categoria opusă se vor găsi bosumflaţii, îndărătnicii, încăpăţânaţii, cei cărora le place să producă scandal prin dezordinea, murdărirea şi indisciplina lor sau cei a căror grijă meticuloasă şi vecină cu obsesia pentru ordine îi face insuportabili celor din jur. A domina sau a fi dominat, acesta este summum-ul relaţiei valorizate de iubire. Este o etică a posesiunii care-şi găseşte scopul şi justificarea în ea însăşi. O homosexualitate latentă inconştientă subîntinde alegerea obiectului indiferent dacă este sau nu de o persoană de sex opus. Contopirea căutată nu este subordonată eficacităţii creatoare a celor doi parteneri,ci intensificării sentimentului de putere- atât la persoana activă cât şi la cea pasivă- a comportamentelor lor socile, adeseori adânc întreprinse în independenţa lor reciprocă, deopotrivă narcisică. Copilul cedează pentru că are nevoie în fiecare moment de adult, persoană atotputernică, divină şi magică; supunâmdu-i-se sau nu, o face să-i fie binevoitoare sau indiferentă, dacă nu periculoasă. În alte situaţii asemănătoare celor cunoscute „ a fi cuminte” va consta în a alege acţiunea potrivită cu ceea ce ştie copilul despre pretenţiile adultului; acesta poate perverti etica copilului, la care cuminte poate însemna a fi pasiv, încremenit, lipsit de curiozitate. Observăm aşadar, că pulsiunile agresive spontane şi reacţiile agresive ale copilului împotriva a tot ce i se opune trebuie amănate, deplasate; atunci când privesc copilul, aceste pulsiuni şi reacţii vor fi deplasate asupra unor obiecte cre il amintesc; când procesul se produce prin asociere, suntem la sursa simbolismului; dacă se produce prin reprezentare ( păpuşă, animal), suntem la sursa fetişismului şi a totemismului la copii. Faptul de a-şi orienta sentimentele ( destinate adultului) spre aceste obiecte le conferă o realitate subiectivă, pe care copilul o va lua drept realitate obiectivă- a cărei noţiune nu oa are, căci nu are încă sensul raporturilor, al cauzalităţii, el care nu percepe realitatea obiectivă decât după efecteloe plăcute sau neplăcute ale acesteia asupra propriei sale existenţe. Se observă asadar, în stadiul anal o gândire caracterizată de mecanisme de identificare şi de proiecţie: aceste proiecţii se fac întotdeauna în cadrul dualist inerent ambivalenţei sadomasochiste a relaţiilor obiectuale ( cu lumea exterioară). Este perioada animalelor totem şi cea a fobiilor prin care se exprimă teama în faţa unui obiect investit de copilul însuşi cu o putere magică. Acest obiect, în general animal, reprezintă, în inconştientul copilului, adultul căruia el i-a retras investirea libidinală agresivă pentru a o proiecta asupra substitutului sau, animalul totem.
|
|
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
