Simptomul - forma revoltei exprimata in stare relativ acceptata social si personal

 

Dacă încărcătura afectivă se grefează pe altă idee, mai bine tolerată de lumea exterioară, avem de-a face cu formarea unui simptom: utilizarea de nerecunoscut a pulsiunii reprimate. Această apariţie a simptomului eliberează subiectul de angoasă si dă un sentiment imediat de bunăstare.   ( Franqoise Dolto ).

Instanţele personalităţii în analiza freudiană.
Descriere succinta a personalităţii într-o schemă comodă pentru studiu, restrânsă ca şi conţinut pentru familiarizarea cu această concepţie.

Sinele. Sursă de pulsiuni, forţa libidinală oarbă care este asemeni unui fluviu, trebuie sa-şi găsească o albie. Libidoul este pentru sexualitate ceea ce foamea este pentru nutriţie.

Eul. Sediul satisfacţiilor şi insatisfacţiilor conştiente. Nucleul limitat, organizat, coerent şi lucid al personalităţii. Prin intermediul lui Sinele intră în contact cu lumea exterioară. Tampon mai întâi între Sine şi lumea exterioară, apoi, începând de la şase-şapte ani, între Sine şi Supra-Eu.

Supra-Eul. Un fel de mentor format prin integrarea experienţelor, permise şi interzise, aşa cum au fost trăite în primii ani. Sediu al unei forţe inhibitorii care acţionează şi ea orbeşte, Supraeul este incapabil să evolueze singur, în mod simţitor, după opt ani, chiar dacă împrejurările vieţii modifică total cerinţele lumii exterioare.

Conştient, inconştient, preconştient.
Ansamblul ideilor pe care ni le reprezentăm la un moment dat formeză conştientul. Despre toate cele care sunt în acel moment în afara câmpului nostru conştient se spune că sunt inconştiente. Dar aici trebuie să facem o distincţie între, pe de-o parte, cele pe care le putem evoca atunci când vrem, iar pe de altă parte, inconştientul propriu-zis, care va rămâne întotdeauna practic necunoscut. Dar inconştientul nu este un receptacol obscur de reprezentăripsihice inutile şi mute.

Studiind fenomenul actelor posthipnotice observate de Bernheim, Freud a constatat că un act ordonat sub hipnoză se impune conştiinţei, în vreme ce nici ordinul primit de la medic, nici amintirea hipnozei nu revin în memorie. În plus, dacă i se cerea unui subiect care executa un ordin absurd motivul acţiunii sale, acesta invoca întotdeauna o justificare satisfăcătoare în propriii ochi, dar care adesea contrazicea orice logică: ideea actului de indeplinit a trecut din conştient în conştient, încărcată de îndemnul de a acţiona; dar ideea ordinului primit nu a trecut in conştient, deşi tocmai ea a fost cea eficientă.
Un fenomen psihic poate fi deci inconştient şi eficient.

 

---