Psihoterapie pentru copii

 

Nu stiu de ce adultii considera ca nici un copil nu are griji Jill Eckersleyd

Datorita aparitiei psihanalizei si a terapiei analitice, psihoterapia la copii a luat un avand considerabil, considerandu-se ca tulburarile psihice observate la copii dar si in varsta adulta, au la baza mecanisme conflicte de natura inconstienta. Pornind de la terapia psihanalitica si conceptiile lui Freud, potrivit careia rezolvarea conflictelor inconstiente vor fi facute prin transformarea conflictelor din inconstient in constient, prin modalitatile specifice psihanalizei. Freud arata cu un fenomen poate fi inconstient si activ, producand modificari in comportamentul uman. Psihoterapia analitica la copii a fost dezvoltata de Anna Freud, Melanie Klein, Francoise Dolto si Michael Fordham.

Fracoise Dolto, de orientare psihanalitica, sustine importanta perioadei copilariei atat asupra dezvoltarii normale cat si asupra dezvoltarii adiacente de comportamente ciudate asa cum putem intalni in cazul fobiilor, ticurilor, obsesiilor, etc. plecand de la stadiile dezvoltarii copilului in conceptia lui Freud.

Psihoterapiile individuale la copii

Terapia individuala la copii este recomandata atunci cand copilul simte ca nu poate face fata agentilor de natura interioara sau exterioara, ce produc situatii resimtite ca fiind stresante, frustrante, producand astfel tulburari emotionale. Este important nu cum situatia este in sine, independenta ci asa cum copilul o percepe inacord cu el insusi. Putem vorbi astfel de o situatie resimtita ca fiind negativa de catre copil si care in viziunea parintelui sau a persoanelor din jur la o prime vedere nu apare un factor de risc.

La copii mici terapia prin joc este mult mai eficienta, jocul facilitand comunicarea. Prin modul in care copilul foloseste jucariile, sunt exprimate trairi si sentimente, rezultatele activitatii sale fiind interpretate sau oferind solutii pentru rezolvarea conflictelor. Cu trecerea timpului, la copii mai mari sau adulti, pot fi analizate visele, invitand la analiza acestora, la extragerea semnificatiilor, catre discutiile libere, vsul fiind considerat de Freud, calea regala catre inconstient.

Psihoterapia comportamentala

Avand la baza principiile invatarii, terapia comportamentala se aplica la o serie de demersuri psihoterapeutice destinate sa modifice o serie de comportamente nedorite, prin stingerea acestora si incurajarea celor acceptate si dorite.

Tehnici principale ale psihoterapiei comportamentale:

• desensibilizarea, poate fi aplicata atat la copii, adolescenti cat si la adulti;
• modelarea, vizionarea altei persoane care face fata progresiv unor situatii tot mai stresante, anxiogene, poate facilita eliminarea unor comportamente (de exemplu copii care vad un alt copil sau adult ca nu le este frica de caini, se debaraseaza mai usor de temerile lor) ;
• metoda imersiunii, utilizat in tratamentul fobiilor;
• utilizarea biofeed-back-ului;
• incurajarea si descurajarea;

Psihoterapiile de familie

S-a descoperit faptul ca in foarte multe cazuri, originea problemelor copilului consta in existenta unor probleme in familie. De aceea psihologul, psihoterapeutul centreaza activitatea terapeutica asupra familiei unitar, atentia fiind indreptata spre interactiunile din cadrul familiei.

Rutter, 1990, distinge cateva aspecte de care se va tine cont:

• problema de baza isi are originile in comunicarile din cadrul familiei, membrii familiei avand probleme si dificultati in a se intelege unii pe altii;
• aceasta problema conduce familia catre consultarea unui specialist, ea fiind si factorul principal in producerea tulburarii;
• pentru ca terapia sa aiba rezultate trebuie sa existe nevoia si dorinta membrilor familiei de a ramane impreuna;
• psihoterapia de familie nu trebuie aplicata atunci cand problemele copilului se datoreaza unor factori interni de natura psihologica sau de natura exterioara familiei.

Psihoterapiile de familie au rezultate extrem de bune, durabile tocmai prin folosirea familiei ca un tot unitar, psihoterapeutul avand rolul de concentrare si dirijare a atentiei in functie de problemele cu care se confrunta familia sau un membru al acesteia.

---