Perceptia si procesele senzoriale definire

Perceptia este definita ca reflectare subiectiva nemijlocita, in forma de imagine a obiectelor si fenomenelor externe, ce actioneaza in momentul dat, asupra noastra, prin ansamblul insusirilor si componentelor lor.

Din aceasta definitie a perceptiei, se observa deosebirea ei de senzatie, definita ca reflectare de tip secvential- unidimensional, a unor insusiri singulare ale obiectului. Se subliniaza de asemenea de asemenea, prezenta si actiunea directa a stimulului complex asupra analizatorilor. Reflectand obiectul in unitatea insusirilor sale componente, perceptia constituie un nivel calitativ superior de realizare a cunoasterii senzoriale, care permite nu numai simple discriminari, ci si operatii mai complexe de identificare si clasificare.

P. Golu in ,,Fundamentele psihologiei sociale” analizeaza faptele de cercetare care atesta pezenta persoanei in perceptie, faptul ca diferite componente ale comportamentelor perceptive suporta influenta experientei trecute a individului, a apartenentei la grup si la normele socioculturale.

Comparativ cu senzaţia, percepţia constituie un nivel superior de prelucrare si integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre propriul nostru Eu. Superioritatea constă în realizarea unei imagini sintetice, unitare, în care obiectele şi fenomenele care acţionează direct asupra organelor noastre de simţ sunt reflectate ca totalităţi integrale, în individualitatea lor specifică.

Din punct de vedere neurofiziologic, la baza formării unei imagini perceptive stă activitatea zonelor asociativ-integrative ale analizatorilor şi interacţiunea dintre diverşii analizatori. În funcţie de specificul mecanismului care le realizează, vom distinge astfel imagini perceptive monomodale (cuprinzând informaţia extrasă şi prelucrată de către un singur analizator) şi imagini perceptive plurimodale (cuprinzând informaţia extrasă şi prelucrată de mai mulţi analizatori).

Ca şi senzaţiile, percepţia are o funcţie informaţională, dar este mai complexă, prin intermediul căreia percepţia ne asigură o informare asupra însuşirilor complexe, obiectuale, ale lumii înconjurătoare. Percepţia are şi o funcţie adaptativ reglatorie, prin care îndeplineşte roluri majore în adaptarea organismului la mediu şi în activităţi complexe ale omului (scrisul, cititul, manipulare unor vehicule sau instalaţii complexe etc.)

---

Bibliografie:

• Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996.
• Golu, M., Fundamentele psihologiei,Editura Fundatiei "Romania de Maine", Bucuresti, 2000
• Golu, M., Dicu, A., Introducere In psihologie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972.
• Landau, E., Psihologia creativitatii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979.
• Margineanu, N., Psihologia persoanei, Cluj, 1944.
• Parot, F. Richele, M., Introducere In psihologie, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995.
• Piaget, J., Psihologia inteligentei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1965.
• Popescu-Neveanu, P. Curs de psihologie generala, Tip. Univ. Bucuresti, vol. I, 1976, vol. 11, 1977.
• Rosca, Al. Psihologie generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978.
• Schiopu, U, Verza, E., Psihologia varstelor, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993.
• Zlate, M., Introducere In psihologie, Editura Sansa, Bucuresti, 1996 (ed. a II-a).