Particularităţile personalităţii adolescentului cu sentimente religioase
„Personalitatea este un sistem inchis în sine şi deschis spre lume, obiectivându-şi dimensiunile în valori” (C. Rogers)
Existenţa umană este saturată de activităţi dintre cele mai diverse: omul învaţă, cunoaşte, comunică, relaţionează. Însă toate activităţile pe care le experimentează le raportează, conştient sau nu, atât la sistemul de valori acceptate de societate, cât şi la propriul sistem de valori morale, spirituale, religioase.
Latura axiologică a personalităţii este reprezentată de caracter care vizează „suprastructura socio-morală a personalităţii”.
A. Cosmovici (1972) identifică mai multe definiţii ale caracterului, în concepţiile mai multor autori:
- „Caracterul este acea structură care expRimă ierarhia motivelor esenţiale ale unei persoane, cât şi posibilitatea de a traduce în fapt hotărârile luate în conformitate cu ele” (A. Cosmovici).
- Caracterul este „gradul de organizare etică efectivă a tuturor forţelor individului” (W. S. Taylor).
- Caracterul reprezintă „o dispoziţie psihofizică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui principiu reglator” (A. Rohack).
Astfel, caracterul reprezintă o dimensiune relaţional-valorică şi de autoreglaj a personalităţii şi se exprimă printr-un ansamblu de atitudini-valori.
Atitudinile reprezintă modul de raportare la anumite aspecte ale realităţii şi implică reacţii afective, cognitive, comportamentale.
În structura caracterului există trei grupe fundamentale de atitudini:
• atitudinea faţă de sine însuşi (modestie, orgoliu, demnitate, sentimente de inferioritate, culpabilitate).
• atitudinea faţă de ceilalţi (altruism, sociabilitate, respect, stimă sau, din contră, minciună, egoism, aroganţă).
• atitudinea faţă de muncă (sârguinţa, spirit de iniiativă, nepăsare, lene).
Atitudinile imprimă persoanei trăsăturile de caracter, trăsături care sunt definitorii, coerente, care se manifestă constant în comportament şi care sunt asociate cu o valoare morală.
Caracterul reprezintă profilul psihomoral al unei persoane, exprimând valoarea morală, autenticitatea, consecvenţa şi statornicia trăsăturilor sale. Omul autentic religios este prin excelenţă „un om de caracter”, la el fiind prezente într-o măsură mai mare trăsăturile pozitive de caracter.
Particularizând, adolescentul cu sentimente religioase, care a trecut cu bine peste „valurile” provocate de transformările sale, care s-a acceptat pe sine şi a acceptat realitatea aşa cum este ea, cu părţi pozitive şi negative, este un „om de caracter” la care predomină trăsăturile pozitive precum altruismul, înţelegerea, deschiderea spre ceilalţi.
„Tineretul nu poate apuca decât drumul pe care merge deja. El se schimbă doar dacă se trezeşte cumva, dacă ajunge să constate anumite valori. Altfel, îl duce valul […]. Credinţa în Dumnezeu este o valoare pe care, dacă omul nu o are, nici el nu este o valoare.
Cineva care nu are credinţă în Dumnezeu nu are suport pentru viaţă, nu are o orientare, nu are un suport pentru a înainta în cele bune. Dacă te rezumi numai la ceea ce poţi face, fără o îndrumare venită de undeva de mai presus de tine, poţi avea o viaţă fluctuantă şi ai, de fapt, de multe ori oscilaţii, de multe ori faci bine, de multe ori nu faci bine, uneori eşti bun, alteori eşti rău, precum îţi vine ţie. Pe când cineva care are credinţă în Dumnezeu are o orientare, se jenează să facă rău”.
Se cunosc foarte bine problemele pe care tinerii le confruntă în fiecare zi. Dependenţa de alcool, de tutun, de droguri, viaţa în promiscuitate nu reprezintă decât patimi în care adoelscentul cade atunci când refuză adoptarea coduitei morale şi de aici, refuză credinţa şi existenţa lui Dumnezeu. Ei se supun legilor vieţii moderne, o viaţă caracterizată prin despiritualizare, alienare şi materializare forţată. Independenţa şi libertatea lor se traduc prin „a face ce vrea” fără niciun fel de impendiment.
Dimpotrivă, adolescentul cu sentimente religioase refuză tot ceea ce contravine legilor morale. Pentru el, independenţa înseamnă cu totul altceva. El se bucură de libertate pentru că, refuzând patimile şi preferând înfrânarea, nu devine „rob păcatului.
Traversează şi el etapele furtunoase ale adolescenţei dar, spre deosebire de ceilalţi, îşi găseşte mai repede echilibrul sufletesc, capătă o anumită maturitate care la cei de vârsta lui este absentă.
Prin credinţă, adolescentul cu sentimente religioase reuşeşte să depăşească anxietatea, frustrările, complexele de inferioriate deoarece, adoptând învăţăturile credinţei, el se acceptă pe sine iar atunci când se loveşte de o problemă, o depăşeşte mai uşor deoarece recurge la efectele psihoterapeutice ale ortodoxiei.
