Parinti hiperprotectori si disciplinarea copilului

 

Studiul clasic care a atras atentia medicilor pediatri asupra hiperprotectiei parentale a fost publicat in anul 1943.

Supraprotectia parentala apare in cazurile unui contact excesiv intre mama si copil, la varsta la care ar fi trebuit sa se fi instalat relativa lui independenta. Interactiuniledeosebit de stranse intre parinti si copil exclud acestuia alte relatii. Contactul excesiv este fizic si social si consta in prelungirea nedorita a ingrijirilor si serviciilor care sunt prestate de catre mama, la varsta la care ar fi trebuit sa apara la copil elemente de autoingrijire.

Copilul supraprotejat este de obicei anxios, iar mamele isi aroga atitudini hiperprotectoare de infantilizare. Hiperprotectia materna genereaza in principal in lipsa de autonimie.

Se discuta 5 categorii de factori care conduc la hiperprotectie familiala:

• Factori legati de copil. Copilul hiperpretentios este cel mai ades victima hiperprotectiei materne. De obicei acesta s-a nascut dupa o lunga perioada de sterilitate, sau dupa avorturi repetate. Mama hiperprotectoare este de obicei trecuta de 30 de ani si are un singur copil. Familiile care au trecut prin experienta tragica a mortii unui alt copil sunt in mod invariabil hiperprotectoare fata de copilul restant sau inlocuitor.
• Factori legati de mama. Mamele copiilor supraprotejati nu sunt de obicei salariate. Adeseori ele sunt lipsite de caldura sufleteasca si afectiunea sotului.
• Factori legati de casatoria parintilor. Familia copilului supraprotejat sufera de lipsa de comunicare adecvata intre parteneri. Tatal copilului lipseste mult timp de acasa, este preocupat excesiv de activitatea profesionala si nu-si impartaseste sotiei preocuparile.
• Tulburari emotionale ale parintilor. Nevroza sau bolile psihiceale parintilor genereaza supraprotectia copilului. Parintii il considera hiperdependent, chiar si atunci cand nu exista acest tip de manifestari. In aceasta situatie intra parinti ipohondri, preocupati de boli imaginare ale lor sau ale copiilor lor, solicita frecvent si nesolicitat salvarea, camera de garda.

Studii longitudinale intreprinse asupra acestor copii au dus la concluzia ca hiperprotectia parentala din timpul copilariei genereaza lipsa de eficienta si competitivitate sociala, tulburari emotionale si depresie neendogena la varsta adulta. Anxietatea parentale excesiva se asociaza cu constrangerea excesiva a copilului si controlul sever al fiecarei initiative a acestuia, prin interferenta sincroniei normale parinti-copii.

 

---