Interdictiile curente ale masturbarii la copil
Ce mijloace foloseşte adultul când îl surprinde pe copil făcând gestul care îl şochează?
Există mai întâi simpla interdicţie fără explicaţii. Dacă ar fi făcută pe un ton dezaprobator şi nu ar veni de la adultul preferat, ar fi cea mai puţin traumatizantă. Într-adevăr aşa cum se întâmplă în toate interdicţiile făcute copilului, el nu ţine seama de ea decât în prezenţa celor mari sau atunci când îşi dă singur seama de riscul veritabil şi identificabil raţional la care neasscultarea sa îl expune. Or, cum acest „ veritabil pericol” nu se va arăta niciodată în cazul masturbaţiei, el va putea ţndeplini cerinţele societăţii care, aceasta este realitatea, nu admite masturbaţia în public, dar nu o interzice nimănui în particular.
Nu numai că adultul dezaprobă masturbaţia, dar se întâmplă foarte rar ca adultul să nu-şi justifice interdicţia, căci copilul îi solicită cu inocenţă motivul ei. Aici începe încurcătura pentru adult, care în general îi răspunde „nu este frumos”, sau „ nu este curat” fără să-şi dea seama că aceste afirmaţii pot ridica un zid între el şi copilul care până atunci îi acordase toată încrederea.
Dacă din nefericire, copilul admite şi îşi însuşeşete aceste false prejudecăţi bunul „simţ” al său este pentru totdeauna denaturat.Contează modul în care i se cer copilului renunţări legate de instincte, iar acest mod depinde de personalitatea adâncă a adultului.De fapt rareori copilul nu repetă gestul dezaprobat, oricât de „ urât” şi „ murdar” se încearcă să i se arate că este. Atunci adultul recurge la mijloace de constângere sau de intimidare.Este vorba mai întâi de seria de pedepse corporale deja folosite în educaţie până în momentul rspectiv: palmele, loviturile, biciul, privările alimentare, etc.
În anumite medii rafinate, în care mamele se cred mai blânde dacă leagă mâinile copilului în timpul somnului- aceasta ar fi de fapt cea mai sadică dintre pedepsele corporale. Nu se pune problema pentru copil, să îşi uite trista condiţie de victimă. Cea mai mică dorinţă de a se mişca, fără nici o intenţie masturbatoare, îi aminteşte, prin asociaţie, plăcerea interzisă.
Ne putem uşor imagina sentimentele de revoltă pe care această imobilitate forţată le poate provoca la o fiinţă dotată cu o mare agresivitate naturală sau perversiunea masochistă, care capătă valoare iniţiatică la cel care o suportă fără revoltă.
Copilul este ameninţat cu boli care mutilează local ( penisul se va toci sau va cădea, mâna vinovată se va usca sau va paraliza), cu boli care slăbesc organismul, chiar cu boli mentale sau cu moartea. Găsind că copilul are ochii „ încercănaţi”, anumite mame dau vina pe masturbaţie, şi deşi n-au prins niciodată copilul asupra faptului, îl ceartă. Cum nu există copil care să nu-şi fi atins cel puţin o dată organul sexual, iată-l îngrozit că faptul i se citeşte pe faţă, înfricoşat de gravele urmări prezise, obsedat chiar şi în singurătate de ameninţările castratoare.
Masturbaţia normală, departe de a obosi copilul, îi calmează tensiunea libidinală falică, a cărei dovadă sunt erecţiile. Ea produce copilului o dstindere fizio-afectivă care nu atinge intensitatea orgasmului la adult fiindcă nu are loc ejacularea, dar care constituie o linişte psihică şi fizică atâta timp cât în fantasmele masturbatoare nu intervine ideea unei nesupuneri vinovate sau a unei ameninţări.