Tulburari de limbaj la copil - Intarzierea vorbirii
Retardul de limbaj
C. Vrăşmaş şi E. Stanică consideră retardul verbal drept blocajul ritmului de evoluţie a limbajului, ce se abate de la normal. Un copil cu retard de limbaj până la vârsta de trei ani foloseşte un număr redus de cuvinte, le pronunţă greşit, nu formează propoziţii simple, însă are auzul bun şi organele fono-articulatorii normal dezvoltate. Copilul cu retard verbal (întârziere în dezvoltarea limbajului) rămâne în urma copiilor de aceeaşi vârstă cu el.
Retardul de limbaj poate fi cauzat de o serie de factori precum:
- factori neurogeni (în perioada peri şi postnatală);
- factori somatogeni (boli cronice îndelungate, boli infecţioase);
- factori psihogeni (mediu care nu stimulează vorbirea, suprasolicitare verbală, exigenţe prea mari, atitudini brutale, şocuri emoţionale puternice);
- factori constituţionali, („inabilitate verbală" ereditară pe linie paternă, mai frecventă la băieţi).
Retardul verbal se caracterizează printr-o întârziere în dezvoltarea motricitatii generale (statica capului, trunchiului, mersul). Evoluţia aparatului fonoarticulator stagnează după perioada lalaţiunii, vocalele sunt prezente, însă consoanele dificile sunt omise sau înlocuite, grupurile de consoane fiind înlocuite cu consoane mai uşor de pronunţat, diftongii reduşi la o vocală, silabele reducându-se spre sfârşitul cuvântului. Apariţia cuvintelor are loc după doi-doi ani şi jumătate, vocabularul fiind format doar din 20-30 de cuvinte.
Copilul nu formează propoziţii, nu diferenţiază sunetele în cuvinte, are dificultăţi ia trecerea de la limbajul intern la cel extern, nu cunoaşte semnificaţia multiplă a cuvintelor, uneori are tulburări de lateralitate şi manifestă un deficit al motricitatii fine (buze, limbă, degete).
Dezvoltarea intelectuală poate fi conform vârstei cronologice, liminară sau întârziată din cauza absenţei limbajului. Comportamentul psiho-afectiv este dominat de timiditate, absenţa dorinţei de comunicare, hiperkinetism şi opoziţionism