Evaluare si diagnosticare in Autism
În evaluarea autismului se folosesc probe de tipul scalelor de evaluare. Ele sunt destinate înregistrării comportamentului autismului într-o manieră obiectivă şi precisă.
Comparativ cu testele, scalele de evaluare nu necesită participarea subiectului la procesul de evaluare. Scalele de evaluare se bazează pe intervenţia unui observator competent. Nu sunt chestionare ci probe complexe, care conţin procedee necesare cuantificării informaţiei care se obţine de la subiect pe baza unor simptome obiective.
Simptomul unei scale – Orice fenomen anormal în comportamentul, atitudinea sau ideile subiectului. Acest fenomen observabil poate fi cuantificat de la 0-1 pe o scala care cuprinde rubricile de la absent la foarte important.
Formele scalelor de evaluare
- Chestionarele
- Listele de simptome ce trebuie scoase în evidenţă
- Inventarele
- Scalele de apreciere
Clasificarea scalelor de evaluare:
- Scalele de autoevaluare – sunt administrate subiectilor sub forma unui chestionar ce urmeaza a fi completatsau a unor fise de clasat.
- Scalele de evaluare cu evaluator extern – notele sunt atribuite in urma unui examen psihiatric. Se analizeaza anturajul subiectului si relatarile anturajului despre subiect.
- Scalele de comportament – sunt completate dupa observarea prelungita a comportamentului individului in situatii diverse, care pot fi spontane sau provocate.
Principalele scale de evaluare folosite în autismul infantil:
- Chestionarul diagnostic E2 Rimland
1964 – o serie de 76 de întrebări cu răspunsul la alegere. Răspunsurile sunt date de părinţi.
E2 se referă la anomalii în dezvoltare survenite înainte de 6 ani. Scorul final este obţinut prin suma algebrică a sumelor parţiale. Scorurile mai mari de 20 – includerea copiilor în autişti de tip Kanner.
- Chestionarul Rutter – este compus din 8 scale care corelează relaţiile subiectului cu adultul:
- comunicare şi exprimare orală
- perceperea şi înţelegerea sunetelor şi limbajului
- socializarea
- motricitatea
- dezvoltarea biopsihologică
Fiecare scala este notata de la 0-10.
- Scala de observare a comportamentelor Freeman (1978) se refera la evaluarea obiectiva a comportamentelor copiilor autişti într-un anumit context de dezvoltare. Cuprinde 67 de itemi. Observarea copilului se face prin intermediul peretelui-oglindă sau prin înregistrare video. Şedinţele se desfăşoară într-o sală cu jucării adaptate vârstei subiectului şi se împart în 5 perioade de observare. La început copilul face ce doreşte examinatorul, rămânând pasiv. Apoi copilul este introdus în situaţii de joc standardizate
- Lista de verificare a comportamentelor autiştilor Krub – 1980 – a pornit de la criteriul de diagnostic a autismului elaborat de Kanner. Se iau în considerare:
- prezenţa unor tulburări de limbaj
- rezistenţa la stimulare
- deficite în formarea unor deprinderi bazate pe imitaţie
- prezenţa unor comportamente anormale şi obsesive
Lista cuprinde 57 de comportamente repartizate pe 5 domenii: senzorial, raţional, folosirea corpului şi obiectului, domeniul limbajului şi socializarea.
Structura programului pentru autişti
Programele sunt personalizate şi trebuie să ţină seama de faptul că:
- autismul este o tulburare complexă caracterizată printr-o dezvoltare şi comportament anormal
- indivizii autişti sunt o populaţie heterogenă, reprezintă o varietate de nevoi deoarece au o paletă largă de tulburări
- majoritatea autiştilor sunt polihandicapaţi şi au afectate: percepşia, comunicarea, motricitatea
- un obiectiv fundamental al recuperării autiştilor consta în a-i determina să funcţioneze în medii restrictive
- pentru aceasta este nevoie de utilizarea unor programe pentru învăţarea unor comportamente noi cu caracter adaptativ
- programele de educatie si recuperare sunt edeosebit de complexe, pentru ca se bazeaza pe un curriculum adaptat.
