Personalitatea eficienta

 

În anii 1970 s-a accentuat tendinţa de vorbi despre personalitatea eficientă. În această perioadă apare lucrarea lui John Passmore „The Perfectibility of Man”.

Conţinutul lucrării se axează pe reliefarea perfecţionării umane de-a lungul timpului şi cuprinde în primul capitol  sugestii metodologice.
Lucrarea tratează unii factori psihici de factură individuală responsabili de asigurarea reuşitei.
Un rol de bază în concepţia autorilor îl are temperamentul care reprezintă cheia activităţii personale fiind stabil, de aceea orice achiziţie ulterioară pe plan psihic trebuie să fie implicit legată de acesta pentru a avea stabilitate.

Alt punct abordat de cei doi autori îl constituie eficienţa scăzută a activităţii umane care se datorează incapacităţii omului de organizare şi petrecere raţională a timpului disponibil.

Autorii spuneau că efortul este un fapt de bunătate voluntară, de disponibilitate, de conştiinţă profesională, dar nimic nu-i garantează rezultatele.
Eficacitatea se defineşte prin rezultatele sale, prin procentaj, determină un progres care se măsoară în termeni de productivitate. Eficacitatea reprezintă contribuţia noastră personală la productivitate, la rentabilitate, la creativitate.

Referitor la sursele eficacităţii cei doi scriau: „l’efficacite personnelle n’est pas un donne plus ou moins hasardeux. Elle s’appuye sur des elements de base tres divers: la personalite, les connaisances, la memoire, le raisonement, les relations inter individuelles.” ( „ eficacitatea personală nu este un dat mai mult sau mai puţin al hazardului.

Ea se sprijină pe elementele de bază care sunt foarte diverse: personalitatea, cunoştiinţele, memoria, motivele şi relaţiile interindividuale.”).
Eficacitatea este o alegere pe care noi o putem face, prima alegere de a cunoaşte dacă noi vrem să fim eficace este să cunoaştem „cine suntem noi?”. O bună cunoaştere de sine începe cu o justă evaluare a resurselor psihologice.

Temperamentul este cheia tuturor activităţilor personale şi este un dat foarte stabil. A şti să recunoşti justele tale resurse este primul imperativ al optimizării personalităţii. Tot ce noi dobândim nu are soliditate dacă nu e construit pe fundaţii rezistente.
Claude Duval compară caracterul cu acordurile de bază ale unei teme muzicale pe care dezvoltă rezultatele muncii după placul autorului.

 În viziunea autorilor, caracterul este considerat ansamblul dispoziţiilor generale care formează scheletul mental al omului, fiind constituit din trei proprietăţi: emotivitatea, activitatea şi reprezentările.

Emotivitatea desemnează toate zguduirile (întrebările) care provoacă toate evenimentele din viaţa noastră organică şi psihologică. Emotivul este cel la care emoţiile sunt frecvente şi intense.

Activitatea ca factor de caracter, nu se măsoară în numărul de acţiuni ci în faptul de a trece fără osteneală de la idee la act.

Obstacolele reprezintă suferinţa unui posibil eşec dar această suferinţă poate să fie mare când devine o inhibiţie a acţiunilor. Primul lucru care se face este întreprinderea clară a unei analize pentru a se demistifica situaţia, se pun întrebări precise pentru a se vedea ponderea unor eventuale consecinţe.

Lucrarea se axează pe importanţa personalităţii în viaţa omului, şi analiza celor mai complexe probleme cu care se confruntă omul într-o lume din ce în ce mai dominată de tehnologie.

El spune că această societate ridică o serie de probleme pe care omul modern trebuie să le rezolve.

Problemele sunt dintre cele mai variate şi aduc în discuţie majoritatea dificultăţilor întâlnite de om: anxietatea şi crizele vieţii, constrângerile repetate, drogurile, sinuciderea, homsexualitatea, relaţiile conjugale, sarcina şi avortul, moartea părinţilor, stările de panică, conflictele de muncă, comportamentele antisociale.

---

Autor: Iulian Balaci