n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveţia – d. 6 iunie 1961
Carl Gustav Jung(n. 26 iulie 1875, Keswil, cantonul Thurgau, Elveţia – d. 6 iunie 1961) a fost psiholog şi psihiatru elveţian, fondatorul psihologiei analitice.
Citate Carl Gustav Jung:
Talentele mari sunt cele mai iubite si deseori cele mai periculoase fructe din arborele umanitatii. Atarna pe ramurile cele mai fragile care sunt rupte foarte usor.
Viata chiar incepe la patruzeci de ani. Pana atunci, faci doar cercetare.
A făcut studii de medicină generală şi psihiatrie la Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zürich şi medic-şef la clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Este cu precădere interesat de psihoterapia clinică şi, concomitent, de cercetarea experimentală şi teoretică. Între 1907 şi 1912 colaborează intens cu Freud, acesta având o influenţă decisivă asupra lui Jung. Este atras in special de cercetările acestuia legate de isterie şi de vise.
Ruptura cu Freud este marcată de apariţia lucrării Wandlungen und Symbole der Libido (1912), în care Jung încearcă o lărgire a orizontului de interpretare freudian şi o implicită critică a acestuia. Această ruptură îl va duce la elaborarea unui sistem propriu de interpretare psihanalitică, axat pe reintroducerea culturii ca dimensiune fundamentală a omului şi pe un ansamblu de concepte noi, deduse din experienţa clinică.
Între 1921 şi 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona şi India. În 1935 este ales preşedinte al „Societăţii elveţiene pentru psihologie şi domeniile conexe“. În 1944 se creează la Basel catedra de „psihologie medicală“ al cărei titular este Jung. În 1948, la Zūrich, se înfiinţează institutul Carl Gustav Jung, iar in 1958 „Societatea internaţională de psihologie analitică“, având drept temă teoriile jungiene. Îşi petrece ultimii ani de viaţă la Bollingen, lângă Zūrich, unde îşi redactează memoriile. La câteva luni după moartea lui apare Erinnerungen, Träume, Gedanken (Amintiri, vise, reflecţii) consemnate şi editate de Aniela Jaffe.
Seria de opere complete de la editura Trei
Opere complete. Vol. 1, Arhetipurile şi inconştientul colectiv, Editura Trei, traducere de Dana Verescu şi Vasile Dem. Zamfirescu, Bucureşti, 2003
Opere complete. Vol. 2, Psihologia fenomenelor oculte, Editura Trei, traducere de Dana Verescu şi Vasile Dem. Zamfirescu, Bucureşti, 2004
Opere complete. Vol. 3, Psihogeneza bolilor spiritului, Editura Trei, Traducere de Dana Verescu. Cuvânt înainte de Vasile Dem. Zamfirescu, 2005
Opere complete. Vol. 6, Tipuri psihologice, Editura Trei, traducere de Viorica Nişcov, Bucureşti, 2004
Opere complete. Vol. 9, Aion. Contribuţii la simbolistica Sinelui, Editura Trei, traducere de Daniela Ştefănescu, Bucureşti, 2005
Opere complete. Vol. 14/1, Mysterium Coniunctionis. Separarea şi compunerea contrariilor psihice în alchimie, Editura Trei, traducere de Dana Verescu, Bucureşti, 2005
Opere complete. Vol. 14/2, Mysterium Coniunctionis. Cercetări asupra separării şi unirii contrastelor sufleteşti în alchimie, Editura Trei, traducere de Daniela Ştefănescu, Bucureşti, 2006
Opere complete. Vol. 14/3, Mysterium Coniunctionis. Cercetări asupra separării şi unirii contrastelor sufleteşti în alchimie. Volum suplimentar. „Aurora consurgens“, Editura Trei, traducere de Dana Verescu, Bucureşti, 2006
Opere complete. Vol. 15: Despre fenomenul spiritului în artă şi ştiinţă, Editura Trei, traducere de Gabriela Danţiş, Bucureşti, 2007
Opere complete. Vol. 17, Dezvoltarea personalităţii, Editura Trei, traducere de Viorica Nişcov, Bucureşti, 2006
Nota: Materiale din acest site au caracter informativ, si nu pot inlocui sfatul specialistului. Toate drepturile apartin autorilor citati in bibliografie, autorilor logopedics.info cat si utilizatorilor site-ului ce adauga informatie proprie. Ne straduim pe cat posibil sa oferim informatie noua, relevanta, usor de parcurs. Logopedics.info se adreseaza parintilor, cadrelor didactice, studentilor la facultatile de profil, specialistilor in domeniu cat si celor interesati in a intelege fenomenele din jurul nostru.