Audiometria

 

 

Audiometria - masurarea deficitului de auz

Orice investigaţie a calităţii auzului începe cu o audiometrie tonală. Acest test măsoară pragul de auz pentru fiecare frecvenţă a cîmpului auditiv uman utilizat în mod obişnuit (125‑8.000 Hz), adică nivelul cel mai mic de intensitate a stimulilor sonori care declanşează senzaţia auditivă.

Audiometria se desfăşoară într‑o cameră insonorizată, în care pacientului i transmit prin cască o serie de sunete pure (tonuri), de anumite frecvenţe şi intensităţi. În timpul testului, bolnavul ţine în mînă un buton ce trebuie apăsat ori de cîte ori aude sunetul respectiv.

Fiecare ureche este testată separat şi, în funcţie de răspunsurile pacientului, medicul întocmeşte un grafic numit audiogramă. – Cît de relevant este acest test? – Tocmai pentru că se bazează pe răspunsurile pacientului, testul este subiectiv. Necesitatea colaborării cu pacientul împiedică utilizarea acestui test la copiii sub 5 ani.

Există două moduri prin care percepem sunetele: prin calea aeriană – atunci cînd ele se transmit prin conductul auditiv extern, aşa cum se întîmplă în mod fiziologic şi prin calea osoasă – prin oasele craniului.

Audiometria tonală testează ambele moduri de transmitere a sunetului, prima dintre ele prin sunetele transmise în cască, iar a doua, calea osoasă, printr‑un vibrator poziţionat în spatele urechilor.

Dacă auzul este bun, pragurile de auz în cele două tipuri de căi coincid şi se înscriu în limitele considerate normale. Dacă pacientul aude normal pe calea osoasă şi mai prost pe calea aeriană, înseamnă că el are o leziune în urechea externă sau medie, iar diagnosticul este hipoacuzie de transmisie. În acest caz este afectat mecanismul de transmisie a sunetului, care poate fi remediat de cele mai multe ori chirurgical.

Dacă pacientul aude la fel de prost şi pe calea aeriană şi pe calea osoasă, diagnosticul este hipoacuzie neurosenzorială. În acest caz, leziunea se află în urechea internă sau pe nervul auditiv şi este o afecţiune mult mai gravă, pentru care nu există tratament medicamentos sau chirurgical de restabilire a funcţiei distruse.

În afara audiometriei tonale, o altă modalitate de testare subiectivă a auzului este audiometria vocală, mai importantă pentru anumiţi pacienţi, pentru că măsoară capacitatea subiectului testat de a comunica – nu numai de a auzi, ci şi de a înţelege ce se vorbeşte.

În cazul în care audiometria descoperă o scădere de auz, investigaţiile trebuie continuate cu teste audiologice obiective. Rolul lor este de a preciza sediul şi tipul leziunii. Astfel, pentru hipoacuzia de transmisie se face impedansmetrie, care arată starea de funcţionare a urechii medii.

Dacă hipoacuzia este neurosenzorială, sînt necesare două tipuri de teste: otoemisiuni acustice (arată funcţia urechii interne) sau potenţiale evocate auditive precoce (arată modul în care se transmite influxul nervos prin nervul cohlear pînă la trunchiul cerebral).

 

---